Uneori

Trăieşti! În timp ce eu scriu  aici, tu trăieşti, distinct de mine, scos din gândurile mele, fără protecţia subţire pe care pereţii inimii mele ţi-o dau.
     Şi azi, în timp ce eu aşteptam cu un calm aparent să îmi rezolv problemele de la lucru Tu erai în altă parte.
      Uneori uit că Tu nu trăieşti numai în sufletul meu, uneori mă surprinde să aud de la cineva că ai fost în locuri prin care paşii mei nu au trecut.
      Uneori mintea se mea opreşte tăcută în faţa ideii că în vreme ce eu îmi zdreleam genunchii pe uliţa bunicilor, tu făceai acelaşi lucru la câţiva kilometri depărtare şi că habar nu aveam că celălalt există. Refuză să picteze imaginea primei mele mari iubiri contemporane primului stilou din clasa I, numai pentru că nu faţa ta îmi apare în memorie.
     Uneori……..uneori nu pot să înţeleg că am putut fi străini sau că am fi putut rămâne aşa, că au existat vise în care nu apăreai, că au existat planuri ale unui viitor în care nu erai cuprins.
      Uneori ca un joc al ielelor îmi trece prin minte că viitorul nu te are garantat în el şi mă tem de el.